In acest weekend a avut loc la Las Vegas targul PMA 08, cel mai important eveniment anual de tehnica fotografica. Au fost lansate multe aparate mai mult decat interesante, insa dintre toate cel mai interesant pentru majoritatea utilizatorilor mi s-a parut un aparat ultracompact (are o grosime de 23 mm si o greutate de 153 de grame). Fujifilm Finepix F100fd promite sa fie un best seller al anului 2008 intrucat pare sa intruneasca foarte multe calitati intr-un aparat de dimensiuni mici. Sigur ca in momentul in care scriu acest articol inca nu exista teste concludente de aceea voi vorbi despre specificatiile tehnice ale aparatului, insa tinand cont ca este urmasul seriei Fxx (F50fd, F31fd, F30, etc) ma astept sa fie un aparat compact cu calitati neintalnite la aparatele concurente. Ce face deosebita aceasta serie de aparate Fujifilm este in primul rand senzorul de tip Super CCD, senzor cunoscut pentru calitatea pozelor chiar si la valori ISO mai mari. Fujifilm a gasit o metoda ingenioasa de a construi senzorul in asa fel incat zgomotul de imagine sa fie mult mai mic ca si la aparatele cu senzor CCD “clasic”, iar rezultatele sunt excelente, oferind o sensibilitate de cateva ori mai buna aparatelor cu acest tip de senzor fara a compromite calitatea imaginii (la ISO 800 un Fujifilm F50fd de exemplu are mai putin zgomot de imagine decat majoritatea aparatelor compacte standard cu senzor CCD “clasic” la ISO 200, deci e de peste 4 ori mai sensibil la lumina la aceiasi calitate). Un alt atu important la F100fd este si senzorul mai mare, care este de 1/1.6″ (0.625 inch), fata de 1/2.5″ (0.4 inch) cat au de obicei majoritatea compactelor. Desi diferenta nu pare mare, ca si suprafata senzorul Fujifilm este de 2,44 ori mai mare ca si cel “clasic”, ceea ce inseamna ca este mai usor sa “ingramadesti” 12 megapixeli, cat are acest aparat, fara a genera zgomot mare de imagine (zgomot care apare de fapt din cauza erorilor de citire a pixelilor care cu cat sunt mai mici si mai ingramaditi cu atat genereaza mai multe erori la “citirea” imaginii). Sigur ca daca Fujifilm s-ar fi multumit sa puna mai putini megapixeli calitatea ar fi fost si mai buna, insa probabil ca nu au vrut sa se lase mai prejos in lupta megapixelilor. Dupa parerea mea este o lupta absurda deja, intrucat la 12 Megapixeli se poate tipari o imagine de 67×50 cm la calitatea standard a unei reviste - 150 dpi - si sa fim seriosi, cati dintre fotografii amatori vor sa-si tipareasca pozele la dimensiuni de poster? Chiar si 33×25 cm la 300 dpi este o poza foarte mare, A3, adica dublu cat tipareste o imprimanta obisnuita A4. Sa nu mai zic ca o asemenea imagine de 4000×3000 de pixeli la dimensiunea ei reala ar incapea doar pe 16 monitoare la rezolutia uzuala de 1024×768 pixeli. Iar ca si “bonus”, o astfel de imagine ocupa si semnificativ mai mult spatiu pe disc decat una de 6 megapixeli de exemplu. Sigur ca aveti libertatea sa faceti poze la rezolutii mai mici, aparatul oferind optiuni pentru 3 MP, 2 MP precum si un 12 MP “panoramic” format 3:2, insa in mod ciudat nu ofera o rezolutie intermediara intre 3 si 12 MP (sau nu apare in specificatiile curente).

Senzorul insa nu este singurul punct tare al acestui aparat, F100fd beneficiind si de lentile Fujinon cu zoom 5x cu o plaja de distante focale foarte utile de 28-140 mm, ceea ce inseamna ca puteti prinde in poza unghiuri mai largi decat la aparatele obisnuite - cladirile inalte incap mai usor in poza, iar chiar si membrii unei familii mai numeroase incap in poza fara probleme chiar daca poza este facuta intr-o incapere nu foarte mare unde nu puteti sa va trageti mai in spate pentru a poza. In plus, exista si un stabilizator de imagine pentru a reduce numarul de poze ”miscate” cand lumina este insuficienta. Sensibilitatea aparatului (ISO) la rezolutie maxima este intre 64 si 3200, si chiar 6400 si 12800 la rezolutie redusa, insa probabil ca la toate aparatele compacte, valorile de top vor furniza poze de o calitate mai mult decat indoielnica. Personal ma astept la poze decente pana la ISO 800 (oricum foarte bine tinand cont ca la aparatul meu compact actual foarte rar depasesc ISO 100-200 pentru a nu pierde prea mult din calitate). Nici ecranul LCD al aparatului nu dezamageste cu cei 2.7″ si 230.000 de pixeli rezolutie, fiind suficient de mare si de fin, iar Fujifilm promite si unghiuri foarte bune de vizibilitate. Alte functii interesante ale aparatului sunt tehnologiile software avansate, cum ar fi cea de detectare a fetelor umane, care face ca focalizarea si luminozitatea fetelor sa fie optima in poza, precum si cele de detectare a ochilor rosii si remediere software a acestui efect nedorit (aparatul detecteaza pozitia ochilor, verifica daca au iesit rosii si apoi face o eliminare software a acestui efect, salvand poza corectata impreuna cu cea originala). Exista chiar si o optiune de a scoate tot prin software micile imperfectiuni ale pielii si a salva poza impreuna cu cea originala. O optiune foarte interesanta apare cand lumina este insuficienta, aparatul oferind posibilitatea de a face automat doua poze una dupa alta, una cu blitz si una fara (dar cu ISO mare), aparatul salvandu-le pe amandoua, utilizatorul avand apoi posibilitatea sa o aleaga pe cea mai buna. Pe langa formatul de memorie xD folosit de obicei de aparatele Fuji, F100fd suporta si carduri de memorie SD si SDHC (SD de capacitate mare, peste 4 GB), asta pe langa memoria interna de 57 MB. Un dezavantaj din punctul meu de vedere este bateria Litiu-Ion care vine inclusa cu aparatul, care scuteste cumparatorul sa cumpere separat incarcator si acumulatori dar ii reduce posibilitatile de a inlocui bateria cand aceasta se termina (lucru usor de facut la aparatele care folosesc acumulatori de tip AA, insa ultracompactele fiind foarte mici de obicei au acumulatori speciali). Un alt mic dezavantaj este modul de filmare care nu permite zoom in timpul filmarii (dar pe de alta parte foarte putine aparate compacte permit acest lucru). Timpii de expunere par oarecum limitati, putandu-se alege valori intre 1/1500 si 4 secunde, insa flexibilitatea diafragmei (F3.3-F14.4) si a setarilor ISO compenseaza intr-o oarecare masura acest mic inconvenient. Conform ultimelor tendinte la aparatele compacte mici, aparatul nu beneficiaza si de vizor insa putini vor considera acest lucru un inconvenient intrucat tot mai putini utilizatori folosesc vizorul pentru a fotografia.

Nu stiu ce pret va avea acest aparat, dar daca se va ridica la inaltimea specificatiilor si asteptarilor cred ca va fi unul dintre cele mai reusite aparate ultracompacte din acest an, senzorul, lentilele si chiar si software-ul “destept” oferindu-i avantaje serioase fata de concurenta (cel putin ca specificatii). Mai exista cateva aparate compacte lansate in cadrul acestui eveniment care mi-au atras atentia, in special doua din categoria ultrazoom care permit reglarea zoomului si a focusului manual: Olympus SP-570 UZ, care este un aparat care stabileste un nou record de zoom, 20x, 26-520 mm, 10 MP si Fujifilm S100FS, un aparat care apropie si mai mult compactele de D-SLR-uri, avand un senzor Super CCD mare de 2/3″ si 11 MP dar si lentile de 28-400 mm (14.3x zoom) stabilizate optic, insa si o greutate pe masura de 918 grame.

Cea mai recenta camera ultrazoom de la Panasonic, FZ18, pare a fi cea mai buna din noul segment de ultrazoom, cel de 18x. La fel ca si Olympus SP-550UZ (si varianta SP-560UZ), lentila acopera un prag impresionant de distante focale, de la 28 mm pana la 504 mm. Faptul ca distanta minima focala este de 28 mm este cu atat mai impresionant, intrucat putine aparate ofera o distanta focala sub 35 mm, utila pentru a putea prinde mai mult din imagine in cadru fara a fi nevoiti sa ne tragem cativa pasi in spate. Bineinteles ca la un asemenea zoom impresionant este foarte importanta o stabilizare optica eficienta, iar cei de la Panasonic ne-au obisnuit cu stabilizare optica performanta, binecunoscutul Mega O.I.S. fiind prezent cu doua moduri de stabilizare.

Senzorul de 8.3 megapixeli ofera o rezolutie mai mult decat suficienta, insa este la fel de mic ca si la aproape toate ultrazoom-urile (1/2.5″), fapt care duce la un zgomot de imagine ridicat (lucru obisnuit insa la aproape toate aparatele compacte, cu cateva exceptii de la Fuji). Sensibilitatea senzorului (ISO) este intre 100 si 1600, avand si un mod automat care poate mari sensibilitatea pana la 6400, insa ca si la restul aparatelor concurente orice setare peste ISO 400 va produce zgomot de imagine deranjant.

Ecranul este decent, de 2.5″ si rezolutie de 207.000 pixeli, devenit oarecum un standard printre aparatele ultrazoom. Din pacate este fix, iar eu personal sunt obisnuit cu mobilitatea ecranelor de la Canon (care mi se pare foarte utila). Vizorul este electronic si are o rezolutie destul de buna, peste concurenta in general (188.000 pixeli). Distanta minima la care poate face focus in modul macro este de 1 cm, fiind imbunatatita fata de modelele precedente (care aveau 5 cm). Diafragma este intre 2.8 si 8 in modul wide si 4.2 si 8 in modul tele, valori decente tinand cont de distanta focala maxima. Nu lipseste nici deja binecunoscuta functie de Face Detection, care ajuta la o focalizare si setare a luminozitatii in asa fel incat fetele din poze sa fie clare si corect luminate. Modul RAW este un plus pentru cei cu adevarat pasionati, precum si setarile de timp de expunere care poate ajunge pana la 60 de secunde.

Camera poate fi folosita si pentru a filma la o calitate foarte buna, cu rezolutii de pana la 848×480/30 de cadre, insa nu permite zoom in timpul filmarii ceea ce e un mare pacat. Dimensiunile camerei sunt in media camerelor ultra-zoom, pentru un asemenea zoom fiind chiar destul de usoara (360 grame fara baterii) si mica.

Dupa ce am citit review-ul celor de la dpreview.com si specificatiile, FZ18 mi se pare una dintre cele mai bune optiuni pe segmentul de ultra-zoom. Daca Canon nu va scoate un model asemanator in curand (18x sau macar 15x dar sa aiba 28mm), s-ar putea sa ma gandesc serios sa imi indrept atentia spre Panasonic la urmatorul upgrade, iar FZ18 ar fi prima optiune la ora actuala (un ecran rabatabil si zoom la filmare m-ar convinge si mai repede).

Canon a sarit la numaratoare peste numarul 4, considerat de japonezi cu ghinion, si a anuntat lansarea Canon Powershot S5 IS. Desi numeric saltul pare mare de la S3 la S5, specificatiile noului aparat nu sunt spectaculoase, majoritatea upgrade-urilor fiind de bun simt.

Cea mai mare dezamagire a mea a fost ca nu s-a schimbat nimic la lentile: aceleasi lentile 12x (dealtfel bune), 36-432 mm cu aceleasi valori ale diafragmei. Dezamagirea e cu atat mai mare cu cat noile modele de la Sony, DSC-H7 si DSC-H9, au lentile 15x de 31-465 mm, adica sunt superioare ca distanta focala la ambele extreme - wide si tele, ca sa nu mai zic de distanta focala a Olympus-ului SP 550-UZ de 28-504 mm (18x). A doua dezamagire personala (desi era foarte plauzibila) este pastrarea aceleiasi marimi a senzorului, adica 1/2.5″ - o valoare dealtfel intalnita la toate aparatele concurente. Speram sa puna un senzor ceva mai mare, de tipul celui de la Canon Powershot G7 de 1/1.8″, ceea ce ar fi dus automat la o calitate mai buna a pozelor si la diminuarea zgomotului de imagine (insa din cate am inteles o marire a senzorului ar duce si la o marire a lentilelor ceea ce l-ar face mai mare si mai greu).

In rest, Canon a facut upgrade-uri bune fata de S3 IS, care se incadreaza in specificatiile noilor aparate de la Sony, Panasonic sau Olympus: a marit rezolutia pozelor la 8 MP, ecranul pare a fi mult superior fiind si mai mare (2.5″) dar si cu o rezolutie superioara de 207.000 pixeli, au pus noul chip Digic III care asigura viteze de raspuns superioare si care ajuta (zice producatorul) la reducerea mai buna a zgomotului de imagine, mai ales in conditiile in care a fost adaugata o noua valoare a ISO - 1600 - aducand astfel valorile ISO intre 80 si 1600. Singurul lucru nou care nu e intalnit la aparatale concurente si care a fost asteptat de unii utilizatori este optiunea pentru adaugarea unui al doilea blitz, aparatul suportand atasarea unui blitz secundar de tipul Canon Speedlite (220EX, 430EX, 580EX). Alte upgrade-uri interesante sunt tehnologia de detectare a fetelor (Face Detection), care imbunatateste expunerea si focus-ul pozelor care contin fete umane, optiunea de Safety Zoom - care este un fel de zoom digital insa facut nu prin interpolare ci prin coborarea rezolutiei pozei - si adaugarea unui mod de filmare Long Play 640×480x30 de cadre pe secunda, care permite realizarea unor filme de aceiasi dimensiune dar cu aproximativ 40% mai lungi (insa nu in modul Fine).

Una peste alta, este un upgrade binevenit (chiar daca nu este impresionant) care reuseste sa aduca un concurent decent pentru noile aparatele Sony DSC-H7 si DSC-H9 (pentru ca Olympus-ul SP 550-UZ, desi spectaculos in specificatii nu pare sa se ridice la inaltimea lor). Eu tocmai am facut saltul de la Canon Powershot S1 IS la S3 IS, asa ca probabil voi astepta urmatorul model pentru un nou upgrade. Apropo, am de vanzare un Canon Powershot S1 IS aflat in stare foarte buna + card memorie Sandisk CF Ultra 2 de 1 GB - pret informativ 700 RON - in special pentru cei din Cluj-Napoca sau Bistrita, cu care ma pot intalni mai usor.

La sfarsitul lunii ianuarie Olympus a anuntat lansarea modelului SP-550 UZ, ale carui specificatii sunt impresionante tinand cont de categoria din care face parte (compact ultrazoom).

Primul lucru care atrage atentia este zoom-ul optic de 18x, in conditiile in care concurenta este inca la 12x (Sony H2 si H5, Canon Powershot S3 IS, Panasonic Lumix DMC-FZ7 sau chiar recent anuntatul FZ8). Un alt lucru prin care isi bate concurenta este si distanta focala minima, care este de 28 mm, spre deosebire de concurenta care in general are distanta focala minima la 36 mm. Acest lucru inseamna ca distanta sa focala intre 28 si 504 mm face ca SP-550 UZ sa fie superior la ambele extreme ale distantei focale: unghiuri mai mari pentru pozele facute de aproape si detalii mai aprofundate pentru obiectele aflate la distanta. Practic puterea de marire a aparatului nu este mult superioara concurentei (504 mm fata de 420 mm, pornind de la 36 mm ar fi echivalent 14x fata de 12x), insa faptul ca prinde o panorama mai mare in pozele facute de aproape este un avantaj semnificativ, foarte multi posesori de aparate ultrazoom dorind sa aiba aceasta posibilitate de a face poze cu unghiuri mai largi, utile atat pentru peisaje (cand esti relativ aproape de peisajul pe care vrei sa-l surprinzi) cat si pentru incadrarea mai usoara a cladirilor sau a persoanelor aflate intr-o incapere.

Desi doar distanta focala a aparatului este deja un motiv suficient ca sa lase concurenta in ceata, Olympus a plusat si a inzestrat aparatul si cu un senzor ultra sensibil la lumina, cu valori posibile ale ISO intre 80 si 3200, existand chiar si setarea de ISO 5000 insa care are anumite limitari. Oricum, aparatele concurente abia daca au trecut de ISO 1000 (unele nici macar la 1000 nu au ajuns). Bineinteles ca va fi interesant de vazut ce calitate poate oferi aparatul fotografiilor facute cu setari ale sensibilitatii la lumina foarte mari, mai ales ca marimea senzorului pe care a “ingramadit” cei 7.1 megapixeli este standard pentru aceasta clasa: 1/2.5″. Este bine stiut ca la o marime a senzorului asa de mica, in conditiile unor rezolutii de peste 5 megapixeli, calitatea imaginii scade semnificativ cand se folosesc valori inalte ale ISO - insa va trebui sa asteptam ca aparatul sa apara pe piata pentru a vedea ce calitate poate oferi la aceste valori.

Alte lucruri de precizat ar fi stabilizatorul de imagine de tip Dual Image, ecranul de 2.5″ cu o rezolutie de 230.000 de pixeli, modul super macro cu posibilitate de focus la 1 cm de obiect, optiunea de salvare a imaginii in format RAW, filmare 640×480 la 30 de cadre pe secunda fara limitare de timp. In Statele Unite aparatul poate fi pre-comandat la un pret de 500$ (se astepta lansarea lui pe piata in aceasta luna). Personal sunt curios ce specificatii va avea Canon Powershot S4 IS care ar trebui sa fie anuntat in curand (Canon a lansat S1, S2 si S3 in aceasta perioada a anului la distanta de un an fiecare), insa ii va fi foarte greu sa reuseasca sa se bata (cel putin la specificatii) cu Olympus SP-550 UZ.

Intotdeauna am avut o slabiciune pentru fetele blonde si pentru aparatele Sony Digital Cyber Shot. Desi aparut de ceva vreme, Sony DSC R-1 nu m-a facut curios aproape deloc pana cand nu i-am vazut pretul: 3000 RON in-un magazin on-line din Romania (aici). Stiind ca taticu’ lui, Sony DSC F-828 concura in vremurile bune la pretz cu mult regretatul meu 300D, am decis sa ma uit mai atent peste specificatii.

Cateva lucruri pentru care intr-adevar isi merita banii, ar fi: obiectivul ala ultra meserias care la 24 mm (W) te scuteste de multi pasi in spate, nivelul ceva mai scazut de noise la ISO 800 decat la Canon 350D, 10 megapixeli, suporta CF si MS in acelasi timp si muulte alte chestii pro si semi pro de la care in mod normal nu te astepti de la un aparat de 1000$.

Ceva, insa la care chiar te astepti de la un aparat de 1000$, este o dimensiune decenta bufferului, groaznic de mica in cazul de fata, in care incap numai 3 fotografii , si pana la urmatoarea rafala de 3 foto. trebuie asteptat inca ~5 secunde.

Totusi Sony R-1 este un aparat care isi merita toti banii !
Prin senzorul acela de 10 megapixeli pe un aparat de 1000$ cei de la Sony si-au bagat picoarele in majoritatea D-SLR-urillor de la Canon de 6 (si 8 ) megapixeli. Si chiar daca la unele capitole nu au reusit inca sa-i intreaca, colegii japonezi vor avea de ce sa tremure la aparitia urmatoarei versiuni (probail R-2 pe la sfarsitul anului viitor).

P.S. Pentru cateva zile numai mi-ar place sa ma joc cu un Sony R-1 (la fel si cu o blonda), dar pentru termene mai lungi, prefer lucrurile sa fie mai serioase .

Dupa cum va ziceam in primul articol, am un Canon Powershot S1 IS, care este “bunicul” camerei din imagine In general sunt multumit de aceasta camera, iar intre timp urmasii ei au devenit mult mai buni (cel putin asa scriu review-urile). Asa ca “visez” la un S3 (dupa ce ii va mai scadea un pic pretul, pentru ca acum abia a fost lansat). Genul asta de camere este pentru cei pasionati de fotografie, dar totusi nu chiar asa de pasionati incat sa-si ia un SLR (sau poate considera ca un SLR e prea scump pentru nivelul lor) gen in care ma incadrez si eu. Sigur ca sunt constient de dezavantajele unei camere de genul compacta ultra zoom cum e si aceasta fata de un SLR - senzor mult mai mic ceea ce duce la un nivel de zgomot mare mai ales la ISO mai mare, lipsa unor setari mai complexe a diafragmei, timpului de expunere, lipsa focus si zoom mecanic, lipsa modului RAW, imposibilitatea de a schimba lentilele, etc. Sunt dezavantaje serioase, care pentru un fotograf profesionist sunt in general esentiale.

Insa pentru un amator pasionat un Canon S3 IS este o “minune” de aparat. Zoom 12x optic, stabilizator de imagine eficient, posibilitati de setare manuala decente, mod macro performant, sensibilitate maxima ISO 800 (chiar daca cu nivel de zgomot mare, insa aceasta poate fi corectat destul de bine software), ecran flip&twist de 2″, 6 Megapixeli, capacitati de filmare foarte apropiate de a unei camere video miniDV si toate astea intr-un aparat care costa sub 500 USD (in USA) si are 410 grame

Sigur ca pentru multi acest aparat deja este destul de mare, insa acesta este pretul care trebuie platit pentru zoom-ul optic mare si sincer nu cred ca as mai putea fi multumit de un aparat care sa nu aiba macar zoom optic 10x. Sigur ca poti face fotografii super si cu aparate foto cu zoom optic 3x sau chiar fara zoom deloc, insa stiti cum se zice: odata ce ai avut mare nu mai vrei mic(a)

Una peste alta, recomand cu caldura aparatele din seria Canon S… IS pentru cei care nu au nevoie neaparat de un SLR dar sunt suficienti de pasionati incat sa nu-i deranjeze ca aparatul foto are peste 500 de grame (cu tot cu baterii) si ca e cam dublu ca grosime fata de un compact cu zoom optic 3-4x. Pentru cei care vor sa citeasca un review complet si sa vada si exemple de fotografii: http://www.dpreview.com/reviews/canons3is/